Mihai-Eminescu.Net

Am stat la indoiala daca sa aduc sau nu in atentia d-voastra un subiect a carui dezbateri par a nu mai conteni de o buna bucata de timp: poetul national.
Este vorba evident despre Mihai Eminescu. Nu-mi propun, pentru ca nu e nevoie si chiar de ar fi n-as fi in stare sa devin aparatorul ideii de poet national. Ceea ce fac e doar sa va instiintez, daca nu cumva stiati deja, ca demersurile prost disimulate de erodare a poetului si operei sale continua pe diferite tonalitati.

Ultimul a fost gazduit de TVR si imprumutat si TVR-ului International - post prins si de noi in America de Nord - , care l-a difuzat acum citeva zile. Gazda, un tinar din zilele noastre, avea ca invitati pe istoricul Neagu Djuvara si pe o doamna profesoara de la Universitatea Bucuresti, careia din pacate sau din fericire nu i-am retinut numele.
Cum nu am prea des fericirea de a-l vedea si asculta pe ilustrul istoric, m-am abtinut de la gestul de a inchide televizorul cind am realizat cum se punea problema: a fost, mai este ideea de poet national utila? este ea in fond o idee buna? Parerea d-lui Djuvara, cumpatata si retinuta fata de fierbinteala colegilor, era ca Eminescu, desi depasit in preferintele dinsului din ultima vreme de Arghezi, este piscul literaturii noastre care va dainui cit vom dainui noi ca natiune. Nefericirea, nesansa, ne e data de imposibilitatea obiectiva de a traduce poezia, poezia lui Eminescu, poezia romana, franceza sau oricare alta, spunea d-l Djuvara.
Doamna profesoara, in schimb, a deschis tirul artileriei grele chiar de la inceputul ostilitatilor: ideea de poet national este contraproductiva, iscata din motive subiective, dintr-o gresita intelegere sau apreciere a valorilor literaturii. Eu l-am citit, il citesc si il pretuiesc pe Eminescu, spunea dinsa, dar nu sunt de acord cu clasamentele pe acest tarim. Clasamentele, clasificarile nedreptatesc, obstructioneaza, etc. Sunt constienta pe de alta parte, a tinut sa mentioneze dinsa, ca multi telespectatori vor fi nemultumiti de vorbele mele, chiar daca opinia mea este impartasita si de alti specialisti sau cunoscatori ai subiectului.

In final, gazda emisiunii i-a rugat pe cei doi invitati sa-si numeasca poetul preferat. D-l Djuvara a reafirmat ca dupa o dragoste de o viata pentru Eminescu, il gaseste acum fermecator pe Arghezi, din ale carui versuri ne-a si recitat ceva. D-nei profesoare i s-a parut ca o astfel de intrebare e fara rost, dar neavind incotro a acceptat pina la urma sa numeasca cel putin trei dintre poetii dinsei preferati: Gelu Naom, al carui nume l-am recunoscut si retinut, si inca doua nume pe care nemaiauzindu-le pina atunci, n-am avut ce face decit sa le uit.
Nu mai insist asupra celor discutate pentru ca dupa cum se vede nici nu sint prea tare la memorie si nici spatiul nu mi-ar mai ajunge. Pe de alta parte dau navala in mintea mea cel putin o duzina de intrebari si raspunsuri care mai de care mai nimerite sa se fi indreptat spre mintea doamnei profesoare. Ca sa le fac totusi fata, am sa incerc sa le asez pe fiecare la locul ei ca sa concorde poate cu motivul care le-a iscat. Prima: crede sincer d-na profesoara ca Eminescu nu e geniul poeziei noastre si ca nu e nimic nefiresc ca dinsa, un profesionist, sa-l prefere pe Gelu Naom, pe Costica Lepadatu sau pe Grigore Geambasu, sa zicem?
In cazul asta intrebarea adiacenta este daca un secol de istorie literara care a cinstit opera lui Eminescu si i-a recunoscut geniul s-a pacalit de-a binelea si se simte astazi rusinat in fata parerii d-nei profesoare? Sau: sa se fi intimplat sa apara asemenea mutatii genetice care sa-i faca pe unii din ziua de azi sa o tina sus si tare ca floarea cozii soricelului miroase mai frumos decit trandafirul?
A doua: d-na profesoara si prietenii dinsei sunt nonconformisti. Dinsa si dinsii nu accepta regula, sunt iritati de implacabilul opiniei celorlalti, vor altceva. Chiar si daca in discutie este Eminescu. Il vrem mai bine pe Costica. Ce e asta, ma abtin sa spun.
A treia: exista un interes sau mai multe care cer ca statura lui Eminescu sa fie imputinata, zgiltiita, daca nu chiar demolata. Apar intrebari insolente, amanunte socante, comentarii obraznice, argumentari ofuscate si un intreg roi de diversiuni. Devalorizind autorul, devalorizam si opera sau le facem concomitent, isi spun cei carora nu Seara pe Deal nu le place, ci publicistica lui Eminescu. Nu le place discursul lui indreptat impotriva hulpavilor care navaleau in tara lui, in satele ei, sa prosteasca norodul si sa-l lase cu buzele umflate, nu le place of-ul romanului de la Nistru pin’ la Tisa, nu le place nationalismul lui Eminescu. Le place globalizarea, le plac apele libere in care rechinii pot inota unde vor, chiar pina in chiuveta de la bucatarie. Eminescu? Eminescu ca spirit al romanilor le incurca socotelile. Fara poetul national, fara Eminescu, fara Doina lui, fara valori, cu Costica, suntem cam ce se vrea: un grup mai mare de bezmetici.
A patra sau a saptea: in preajma valorii, non-valorile se simt iritate, n-au astimpar, nu pot accepta realitatea, incearca s-o intoarca cu sus-ul in jos.
Cam astea ar fi. Vreau sa mai adaug doar ca si mie mi se intimpla de foarte multe ori sa spun lucruri care nu sunt tocmai bine alese. Sansa mea este insa ca nu m-am vazut si nu ma vad chemat sa vorbesc la un post national de televiziune si mai ales sa ma adresez de la inaltimea unei catedre universitare tinerilor care vor sa invete ceva de la cel din fata lor.

Viorel Neacsu 2/11/2006