Comemoram anul acesta 122 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, cea mai stralucitoare personalitate a culturii romanesti, un om inzestrat de Dumnezeu cu un har aparte, o sensibilitate deosebita, un erudit, deopotriva un poet atins de aripa geniului dar si un patriot ardent, lucru pe care l-a aratat de-a lungul intregii sale vieti.
A fost atunci, cum este si acum, un om incomod…ale carui opinii au fost multa vreme tinute la index de cenzura regimurilor ce s-au succedat de la moartea sa. Fiecare gasca ce s-a aflat la conducerea acestei tari a cautat sa trunchieze opera lui Eminescu, incercand sa o instrumentalizeze in favoarea propriei ideologii. Astfel, pentru elevii care l-au cunoscut pe Eminescu in perioada comunista, el a fost doar autorul unor poezii gen “Imparat si Proletar”, “Somnoroase Pasarele” sau “Revedere”. Ulterior, tendintele noii critici literare de dupa ’89 l-au inclus si pe el in procesul de “reevaluare” “relativizare” si “demitizare” ajungand sa fie subiectul batjocurii publice a tot soiul de trepadusi cu pretentii intelectualiste.
O alta dimensiune fundamentala a operei lui Eminescu, aceasta fiind totodata si motivul pentru care noi il cinstim cu atat mai mult il constituie tocmai partea mai putin cunoscuta a activitatii lui, opera sa filozofica si politica, buna parte a acesteia fiind publicata pe parcursul carierei sale de ziarist. ACEST EMINESCU a deranjat si inca deranjeaza pe multi. De ce?
Motivul il constituie tocmai patriotismul sau curat, dezinteresat si virulent la adresa dusmanilor neamului nostru care nu erau si nici acum nu sunt putini.
Ca persoana publica, el a militat pentru unirea tuturor romanilor, pentru moralitate si bun simt, criticand asupru coruptii, lichelele, incompetentii si tradatorii din viata politica si nu numai.
Este evident ca pentru multi oameni din actuala “elita” politica sau culturala, contaminati de virusul “corectitudinii poltice” strigatul: “Cine-a indragit strainii/manca-i-ar inima cainii”, al lui Eminescu nu suna tocmai bine!!! Pentru politrucii nerusinati din zilele noastre care au tradat interesul national din motive personale si de partid aceste cuvinte sunt ca un traznet. Ele sunt glasul constiintei acestui popor care nu va tacea niciodata.
Cameleonii mediului cultural se declara indragostiti de lirismul versului eminescian, dar sunt in acelasi timp scandalizati de opiniile sale politice si in consecinta se gasesc destule cozi de topor care sa il atace.
De-asta noi nationalistii, il vom pretui intotdeauna pe Eminescu. Pentru ca a fost unul ca noi, si si-a folosit intreg harul cu care Dumnezeu l-a inzestrat pentru poporul sau, daruindu-se pentru el neconditionat, indiferent de consecinte. Pentru nationalismul romanesc el a deschis un drum nou, fiind primul care a atins fara menajamente probleme cu care ne confruntam si astazi. Ca genial om de cultura, ca jurnalist incomod si poate mai presus de orice ca patriot militant pentru noi Eminescu este inca actual si reprezentativ, si va ramane asa in eternitate.
Alexandru Nastase
La împlinirea a 160 de ani de la nasterea poetului, publicistului si omului politic Mihai Eminescu, membrii filialelor Noii Drepte au organizat vineri 15 ianuarie a.c. marsuri, simpozioane, campanii de afisaj si au distribuit pliante de popularizare a site-ului
In preajma zilei simbolice de nastere a lui Mihai Eminescu (cea reala fiind 20 decembrie, dar a fost trecut in acte la 15 ianuarie), profesorul Nicolae Georgescu, eminescolog cu state vechi, ofera cateva date despre cercetarea sa asupra personalitatii lui Eminescu.
Mi-am petrecut vara aceasta (2006) in verificari cerute de necesitati : rugandu-ma tinerii realizatori ai emisiunii “Mari romani” de la TVR1 sa-i ajut pentru un film documentar despre viata de ziarist a lui Mihai Eminescu, a trebuit sa le explic pe larg documentatia la cartea mea “A doua viata a lui Eminescu”, din 1994. Cuvantul “explicatie” imi vine in minte impreuna cu sensurile lui etimologice : este ca si cum ai netezi ceva foarte, foarte complicat, adica ceva cu multe pliuri, ca o hartie mototolita oarecum. Iar tinerii mei colaboratori nu lasa nimic neumblat, se intereseaza de netezirea fiecarei cute, adica au intrebari peste intrebari, si aceasta avalansa de intrebari te predispune, uneori, la visul de a te arunca tu insuti in bulgarele de zapada …In fond, gasesc ca si asta inseamna verificarea peste doua decenii a unei teorii : posibilitatea cel putin teoretica de a plonja in avalansa, in “du-u-ca-se’n-var-tin-du-se”.